3 Metode 7 Organizații

     Am avut ocazia de a participa în perioada 21-29 septembrie la training-ul "3M7O: 3 methods, 7 organizations", organizat de HEureka Generator, în Motycz Lesny, Polonia. Proiectul a fost finanțat de Erasmus+ și a adunat în același loc participanți din România, Polonia, Estonia și Slovacia.

  Deși toate cele trei metode prezentare: debate, theatre game (LARP - Live Action Role Play ), sau living history îmi erau cunoscute ca și concept, felul în care ne-au fost prezentate mi-a depășit cu mult așteptările și mi-a reamintit motivul pentru care experimentarea și punerea în practică sunt cele mai eficiente metode de învățare.

     Mă așteptam, spre exemplu, în ceea ce privește dezbaterea, să învățăm regulile generale despre Oxford Debate și să încercăm să "punem în scenă" o dezbatere. Ce am primit în schimb, a fost o lecție despre educație. Am avut sarcina de a crea propriul nostru design de dezbatere, propriile reguli și propria metodă de organizare. De asemenea, ne-a fost servită o perspectivă tranșantă despre cum dezbaterea nu ar trebui să fie teren de luptă pentru copii, ci mijloc de educare non-formală, ce are ca scop creșterea abilității de vorbire în public, a capacității de exprimare a punctelor de vedere în fața celorlalți, dezvoltarea gândirii critice și, aș mai adauga eu, și a abilității de informare din surse adecvate. Mi-au venit în minte competițiile de dezbateri de pe la noi, înverșunarea copiilor și, și mai și, înverșunarea profesorilor și a părinților de a câștiga, de a fi cel mai tare, de a da cel mai bun contra-argument. M-am gândit la felul în care valorificăm competiția și mi-am dat seama că o rescriere de paradigmă va fi foarte dificil de implementat în mediul nostru școlar și cultural. Am luat totuși notițe, mental, și m-am angajat să revin la ideea asta pe viitor.

     A urmat apoi partea din proiect destinată metodei Theater Game sau LARP- Live Action Role Play. Deși mă mai intersectasem și cu acestă metodă, am avut ocazia de data acesta să acord o și mai mare importanță potențialului său educativ. Spre deosebire de o piesă normală de teatru, în care actorii profesioniști, sau micii actori ai cluburilor de teatru, primesc un rol și învață un scenariu după care se derulează piesa, în LARP, fiecare participant primește câteva informații despre un caracter și ce misiune are în piesă, însă este lasăt să se exprime și să se comporte exact așa cum își dorește: fără direcții suplimentare, fără replici. Este practic o piesă ce se crează de la sine în fiecare moment, în urma interacțiunii dintre personaje. Ca terapeut experiențialist, să observ și să fiu partea din dinamica creată în acest fel de activitate, a fost mană cerească. Am fost absolut fascinată de felul în care oamenii reușesc să se transpună în personaje și în același timp să exprime în așa mare măsură propria personalitate. Aproape mi-a părut rău că nu am avut și sesiune de discuții despre cum a fost experiența pentru fiecare personaj în parte. Sunt sigură că ar fi ieșit la iveală multe lucruri foarte interesante.

     Și ultima, dar nu cea din urmă, metoda care a lăsat cea mai mare amprentă în sufletul meu și care a pactat probabil cel mai mult și cu contextul geo-politic atât de zbuciumat în care ne aflăm: living history lessons. Metoda, în general, presupune intervievarea unor persoane care au trăit momente istorice marcante.

     Prezentarea metodei a fost făcută în trei etape. Prima etapă a presupus oferirea a câtorva infomații teoretice despre metoda living history lessons și despre metoda human library (bibliotecă vie), o altă metodă extraodinar de interesantă.

     În cea de-a doua etapă, am avut parte de o excursie educativă la lagărul nazist de concentrare Majdanek din apropierea orașului Lublin. A fost una dintre experienețele care și-a lăsat cel mai puternic amprenta asupra simțurilor, emoțiilor și a gândurilor mele. Am purtat mult timp cu mine după ce excursia s-a terminat, de la mirosul specific al acelui loc, până la sentimentul de revoltă și furie, toate rămânând parcă ca un memento al faptului că în lume nu-i doar bun și frumos.

    Cea de-a treia etapă, în schimb, a venit ca o mângâiere caldă, ca o șansă de resemnificare a întregii încărcături emoționale pe care o cumulasem la Majdanek și toate astea pentru că am avut ocazia de a întâlni în timpul unei activități din cadrul unui centru pentru seniori, supraviețuitori ai lagărelor de concentrare. Deodată, toată povestea nu a mai fost doar despre durere, revoltă, nedreptate ci și despre forță și reziliență, despre o dorință de a trăi inimaginabilă și extrem de multe resurse. Am întâlnit oameni puternici, luptători, înfloritori și care lăsau să se vadă urme ale ororilor trăite doar în momentele în care, într-un gest de enorm de mult curaj, ne făceau și pe noi părtași, prin cuvintele lor, la frânturi de momente trăite. Atât de multă demnitate, căldură, blândețe, voioșie și dorință de a exista în lume, nu am văzut de multă vreme, iar pentru asta nu am mai putut să simt decât enorm de multă recunoștiință.

    Aș încheia povestea despre întregul proiect în același mod, cu recunoștiință. Recunoștiință pentru oamenii întâlniți, recunoștiiță pentru lecțiile despre educație și cel mai important, recunoștiință pentru lecțiile de viață pe care am avut ocazia să le primesc în decursul celor opt zile.