♦Dezvoltarea personală are ca scop optimizarea, autotransofrmarea și maturizarea cognitivă, emoțională și spirituală a persoanei.
♦Atunci când vorbim despre dezvoltare personală, vorbim despre o nevoie profundă, umană, de autoactualizare. Psihologul american, Abraham Maslow, creatorul piramidei nevoilor, considera nevoia de autoactualizare (autorealizare) ca fiind o trebuință de creștere esențială și o definea astfel : ”„Această tendință ar putea fi formulată ca dorința de a deveni tot mai mult ceea ce este, de a deveni tot ceea ce este capabil să devină”.
♦Tot Maslow este cel care a identificat niște trăsături ale persoanelor autorealizate precum:
♦capacitetea de a percepe realitatea în mod realist, obiectiv;
♦acceptarea de sine, a celor din jur și a mediului așa cum sunt;
♦spontaneitate, naturalețe - prezentarea propriei persoane, într-un mod deschis, cu calități și defecte;
♦centrare pe atingerea scopurilor personale;
♦înclinație spre autonomie și independență;
♦capacitatea de a trăi cu intesitate chiar și momentele banale, de a se bucura de lucruri mici;
♦orinetare spre experiențe spirituale (”de vârf”);
♦altruism, empatie;
♦dorința de a crea și menține relații interumane profunde;
♦un grad ridicat de toleranță față de diferențele interumane (ex: rasiale, socio-economice; educațoionale etc);
♦spirit creator;
♦umor;
♦posibilitatea fiecărui membru de a fi pus în situații prin intermediul cărora poate explora, aici și acum, atât a felului în care se raportează la cei din jur: tendința de căutare a sprijinului și suportului grupului sau, dimpotrivă, de izolare față de grup; a tendinței de a prelua inițiativa sau de a fi pasiv în cadrul grupului; observarea rolului pe care persoana îl preia în cadrul grupului etc; cât și felul în care se raportează la sine: ce gânduri, emoții și comportamente iau naștere în interiorul persoanei atunci când este pusă în aceste contexte și cum reușeste să le gestioneze. Accesul la toate aceste aspecte s-ar realiza mult mai dificil în afara grupului (într-un context de dezvoltare personală individuală), deoarece singura informație la care atât clientul cât și facilitatorul/terapeutul ar avea acces este cea subiectivă relatată de client.
♦schimbul de informații dintre participanți care oferă accesul spre perspective noi, diferite;
♦universalitate, principiul conform căruia, deși pare că experiențele noastre dureroase sunt unice, în realitate există dificultăți existențiale universale pe care fiecare om le experimentează într-o formă sau alta. Astfel, să aflăm că nu suntem singurii care trec printr-o anumită situație, ne poate ajuta pe de-o parte, să ne normalizăm experințele, și pe de altă parte să găsim, prin intermediul celor din jur variante noi de soluționare.